In fata casei se prelungeau plaja cea aurie si rumena neuitata de timp, batuta de vant, si oceanul cel nesfarsit, ce inchidea zarile si se varsa la capat de lume in constelatia Capricornului, iar in spatele casei se lungea un camp deschis, intins pe spate, intretaiat de asfaltul rece si dur al trotuarului pe care erau desenate cu maiestrie sotroanele si alte inscriptii ale zilelor fragede de copilarie, crestate in stanca timpului, scrijelite pe potecile vremii.Peretii masivi ai casei si terasa aerisita de miresmele coplesitoare ale brizelor sarate din est, ale trandafirilor din gradina, ale florilor de mucegai rasarite din cupola acoperisului, ale lemnului putred, ale algelor si anemonelor din vazele ce atarnau spanzurate pe pervazele niciodata inchise de ferestrele aburite gravate de calcar si ale ciupercilor temelie teilor din curte imprastiau fiorii patrunzatori ale unei corabii uitate in larg de cativa ani, ale carei vasle s-au descompus datorita apei prea saratesi si-au topit iarba incoltita in ungherele camerelor transformand-o in spuma.Si totusi numai ecoul pasilor ce sonoriza ferestrele subtiri precum perdeaua din matase stravezie ce lumina coborand din vazduh, faceau casa precum rupta din filele unei povesti eterne nescrise, necitite.
Nu era o zi fara soare, fara trandafiri.Nu era gradina fara Mara, nu era plaja acolo fara ea.O surprindea doar din priviri peste gardul alb si umed.Insa n-a simtit niciodata nisipul.Mara nu scotea nici un cuvant.Respira doar trandafirii si taria sevelor lor din teava luminoasa ce tasnea parfum prin spini.Se aseza timida, parca mereu privita de trandafiri incat nu era singura niciodata si fredona ce obisnuia sa-i cante mama cand noaptea era prea lunga si bezna prea deasa pentru a mai putea zari gradina.Tatal Marei fu nevoit sa plece in larg, chiar dupa nasterea acesteia, intr-o expeditie de cercetare a „taramului din Nord”.Insa nu se mai intoarse.Nimeni nu mai auzise nimic de el si echipa lui , crezandu-se ca a esuat probabil pe vreo insula pustie si s-a stins din viata acolo, insa nu era nimic cert.Mara nu stia acest lucru si o intreba adesea pe mama ei:
-Trandafirii mi-au spus ca tata se va intoarce curand.Ne va putea duce cu el pe mare?Atunci nu vom mai fi despartiti.
-De unde stiu trandafirii, Mara?Ei nu pot sa se miste, nici sa vorbeasca, sau sa priveasca in larg.
-Le-a soptit briza din frunzele teilor.
-Si daca tata ne va lua cu el , nu iti va fii dor de trandafiri?
-Atata timp cat mai e speranta de revedere, trandafirii nu vor ofili niciodata.
Atunci mama Marei suspina in treacat si o lacrima umezi pamantul trandafirilor.O lua in brate.Mara nu intelese niciodata de ce, insa stia ca trandafirii aveau dreptate.
Timpul parca statea pe loc.Era primavara urmatorului an.Dar nu mai rasari soarele.Mama Marei cazu bolnava la pat cu cateva luni in urma.Era tacere in port, pe mare, in curte si in casa.Se auzea doar freamatul teilor … si vocea blanda, ca un scancet de miel pierdut in munti, a Marei vorbindu-i mamei :
-Astazi nu e soare! Va mai veni primavara?Florile se usuca la vant si ferestrele crapa de intuneric.
-I-ai intrebat pe trandafiri?Poate le-a spus briza …
-Nu-mi mai raspund … Nici unul!Parca ar dormi mereu.Si briza, nu mai e ; s-a topit si-a curs in cer- si-acum au aparut norii.
Acum se auzea doar mama sufland greu prin cearceaful cel alb ca vesmantul unui inger.O, Mama!Daca vroiai sa-o inviti la un ceai ,ii tragi cu ochiul si defectul masculin-complimentul de genul „Presupun ca sunteti sora mai mare a Marei !...” ti-ar intoarce spatele numai decat!Nimic mai obositor decat sa auda vorbe „desatre” de la niste „barbati in haine de femeie”.O pesonalitate puternica nu iti aduce intotdeauna admiratie,dar daca admiratia ar fi o ciuma, femeia numita „Mama” ar fi pe moarte.Daca am inceput prin a descrie o faptura sorbita de natura pentru inconstienta a ceea ce arata mai sus de genunchi, atunci Mama era sorbita de partea denaturata a universului numita „om” pentru decaderea di inconstienta-MISTERUL.Silueta mai stramta in propria piele decat rochia de matasea broastei tremurand pe solduri, tesea cutite infipte in inimi si rinichi, bine ascunse de la locul crimei.Privirea sugera ca se asigura pentru a doua oara ca nu a fost urmarita pe strazi dupa ce se urca in trasura vreunui gentleman fara ochi pentru a-si privi victimele stingandu-se ca orice alta vapaie in canal.Dar parfumul unui astfel de suflet a fost capturat intr-o sticluta a Afroditei uitata pe Pamant-gradina.Acum nimeni nu o mai poate auzi plangand, nu o mai poate trezi desi nimeni nu o putea adorminimeni nu-i mai poate zari gleznele subtiri sau pieptul si mai subtire decat cearceaful cel patimas si oglinda cea din perete-Mara.Perna se adancea in pat tot mai tare, pana se vedeau doar ochii inchisi si buzele uscate si crapate pe margini , strapunse de soaptele marii.Tablourile sobre si bizare intunecau peretii.Bucataria-doar paine si apa.Dar imaginea mamei cufundata in alb nu se asemuia cu nici o minune a lumii.
Parca zilele treceau si mai incet si clipele le numara Mara.Dar era prea multa tacere.Noaptea privea gradina stinghera.Cobora pe scari si o vedea pe mama ei cum nu dormea, nu respira, ravasita pe coatele zdrobite de manjeala si noroi ce-i erau genunchii,nu clipea, nu avea ochi ,nici gura -o coma irational de mult prea tacuta, inaltand strigate spre tavan cand nimeni nu o poate auzi,strigate ce nu se ridica mai mult da tavanul di sange si fibre dinauntrul trupului ei impur,mai prejos de oriceconstanta matematica sau fizica sau gravitatie, o impatimita a inexistentei prin materie, cenusa si fum .Noptile - ani, diminetile cele fara rasarit si trandafiri nu mai treceau.
Insa intr-o dimineatata ceva s-a schimbat.Mara iesise afara.Un parfum usor se simtea in atmosfera.Si se auzea un fosnet bland din curte.Usa se batea de tocul invechit ce scartaia de vantul proaspat.Se apropie de gradina.Parca o voce o chema tainic in suflet, pe cararea luminata sublim …